
Distruge-ti obiceiurile nocive
Cei mai mulţi dintre noi au suferit, la un moment dat în viaţă, cel puţin un
eveniment traumatizant, trăind mai apoi cu urmările aferente. Debarasarea de
experienţele respective, care au devenit parte integrantă a structurii noastre
cerebrale, poate avea efecte uimitor de benefice. Sigur că formarea unor deprinderi
sănătoase pentru creier, un regim alimentar corect, mişcarea şi consumul anumitor
substanţe hrănitoare sunt esenţiale pentru funcţionarea sa corespunzătoare. Dar, în
plus, gândurile efective, de fiecare clipă, exercită şi acestea o puternică influenţă
benefică asupra creierului... ori pot acţiona în defavoarea ta. Acelaşi lucru se poate
spune şi despre experienţele din trecut, care ţi se pot integra în circuitele cerebrale.
Să uităm de oamenii pe care îi ştim, de problemele pe care le avem, de
obiectele pe care le posedăm şi de locurile în care mergem; să pierdem noţiunea
timpului, să ne depăşim trupul şi nevoia acestuia de rutină; să renunţăm la extazul
provocat de experienţele emoţionale familiare care ne reafirmă identitatea; să ne
detaşăm de obişnuinţa de a anticipa o situaţie viitoare sau de a rememora o
amintire; să lăsăm din braţe sinele egoist care nu are altă preocupare decât propriile
nevoi; să gândim sau să visăm mai sus decât simţim şi să tânjim după necunoscut -
iată cum se porneşte pe calea eliberării de viaţa noastră nesatisfacătoare.
Viaţa în regim creativ înseamnă să trăiţi ca un nimeni. Aţi observat vreodată
că, de fiecare dată când vă găsiţi în plină activitate creativă, uitaţi de dumneavoastră
înşivă ? Va disociaţi de lumea cunoscută. Încetaţi să mai fiţi cineva care îşi asociază
identitatea cu anumite lucruri aflate în posesia dumneavoastră, cu anumiţi oameni
pe care îi cunoaşteţi, cu sarcinile specifice pe care le îndepliniţi şi cu anumite locuri în
care aţi locuit, la un moment sau altul. S-ar putea spune că, atunci când vă aflaţi întro stare de creativitate, uitaţi de obişnuinţa de a fi dumneavoastră înşivă. Vă lepădaţi
de sinele egoist şi deveniţi fară de sine.
În actul de creaţie, când ne transformăm în acel "nimeni", "nimic" sau
"nicicând", nu ne mai creăm semnătura chimică obişnuită, pentru că nu mai avem
aceeaşi identitate; nu mai gândim şi nu (ne) mai simţim la fel. Reţelele neurologice
configurate de felul nostru de a gândi în regim de supravieţuire sunt acum reduse la
tăcere, iar personalitatea anterior dependentă de transmiterea continuă de semnale
către organism astfel încât acesta să producă hormoni de stres, pur şi simplu...
dispare.
Pe scurt, sinele emoţional care exista în regim de supravieţuire nu mai
funcţionează. În momentul în care se petrece acest lucru, identitatea noastră
anterioară, "starea de a fi" înlănţuită de gândirea şi simţirea în regim de supravieţuire
şi-a încetat existenţa. Pentru că nu mai "suntem" aceeaşi fiinţă, energia emoţională
blocată în corp este acum liberă să se mişte.
Şi atunci, unde se duce energia care alimenta înainte acel eu emoţional ? De
dus, trebuie să se ducă undeva, aşa că se deplasează în alt loc. Energia respectivă,
sub formă de emoţie, se îndreaptă în sus în organism, de la centrii hormonali către
zona inimii (pe calea către creier)... şi, dintr-odată, ne simţim minunat, plini de
bucurie, dezinvolţi. Ne îndrăgostim de propria creaţie. Acesta este momentul în care
trăim experienţa stării noastre fireşti de a fi. Odată ce încetăm să mai alimentăm cu
energie acel sine emoţional, acţionat de reacţia la stres, am trecut de la iubirea de
sine la lipsa de sine.
Mai întâi, prin intermediul repetiţiei mentale conştiente,
creierul intelectual (neocortexul) foloseşte cunoştinţe ca să activeze într-un mod
inedit noi circuite, astfel încât să poată alcătui o configuraţie "proaspătă". Gândurile
creează o experienţă şi, pe calea creierului emoţional (limbic), aceasta generează o
nouă emoţie. Creierul gânditor şi cel simţitor ne condiţionează corpul în raport cu o
nouă configuraţie mentală. În sfârşit, dacă ajungem în punctul în care mintea şi
corpul funcţionează ca un tot unitar, cerebelul ne permite să memorăm un nou sine
neurochimic, iar noua noastră stare de a fi devine un program de sine stătător,
instalat în subconştient.
Meditaţia ne permite să ne transformăm creierul, trupul şi felul de a fi. Cel
mai important lucru este că astfel de transformări se pot realiza fară intervenţia
vreunei acţiuni de ordin fizic sau a unei interacţiuni cu ambientul. Prin meditaţie
putem instala echipamentul neurologic necesar, exact aşa cum cei care exersau la
pian sau făceau exerciţii de digitaţie reuşiseră nişte transformări prin exerciţiu mental
repetat. (Subiecţii respectivi foloseau exclusiv repetiţia mentală, dar, pentru
scopurile noastre, aceasta constituie doar una dintre componentele - deşi una foarte
importantă - procesului de meditaţie).
În cadrul meditaţiei luaţi cunoştinţele respective şi apoi vă puneţi pe
dumneavoastră în ecuaţie. În loc să vă întrebaţi doar ce ar însemna să fiţi fericit, vă
puneţi în situaţia de a exersa - şi deci de a trăi - o stare de fericire. La urma urmei,
ştiţi cum arată şi cum se simte fericirea. Aţi avut astfel de experienţe în trecut, aţi
văzut versiunile altor oameni în astfel de situaţii. Acum, selectaţi dintre cunoştinţele
dobândite şi testaţi pentru a crea un ideal de sine.
Reţineţi că gândurile sunt pentru creier, iar senzaţiile pentru corp. Când şi gândiţi şi simţiţi întrun anume fel în cadrul procesului de meditaţie, sunteţi altfel decât eraţi la început.
Circuitele nou instalate, transformările neurologice şi chimice produse de gândurile şi
emoţiile în cauză v-au transformat astfel încât există dovezi fizice la nivelul creierului
şi corpului care să le susţină.
În acest punct, puteţi spune că sunteţi într-o altă stare de a fi. Încetaţi să mai
exersaţi fericirea sau recunoştinţa sau orice altceva - sunteţi recunoscător sau fericit.
Puteţi genera zilnic această stare de a fi în minte şi în trup; puteţi retrăi permanent
un eveniment şi produce răspunsul emoţional adecvat la experienţa de a fi acest nou
sine ideal.
Dacă puteţi încheia astfel şedinţa de meditaţie - transformat neurologic,
biologic, chimic şi genetic - v-aţi activat modificările respective înainte de trăirea
efectivă a oricărei experienţe; de acum înainte veţi fi mai înclinat să acţionaţi şi să
simţiţi conform acestei stări. V-aţi dezvăţat de a fi dumneavoastră înşivă.
Nu uitaţi: când sunteţi într-o nouă stare de a fi - o nouă personalitate - vă
creaţi şi o realitate personală nouă. Repet: Starea nouă de a fi creează o
personalitate nouă. O personalitate nouă produce o nouă realitate personală.